Bookfest 2008

- Prețul de pe carte… e cel final?
Vǎzȃnd cǎ nu primește niciun rǎspuns, repetǎ:
- Prețul de pe carte e cel final? Domnu`?!
Cel vizat de ȋntrebare afișǎ un zȃmbet ironic, aproape disprețuitor, ȋntorcȃnd capul spre bǎrbatul ȋnalt, exagerat de slab, ȋmbrǎcat cu un tricou alb peste care avea o vestǎ de mohair. Ȋi rǎspunse, ȋn silǎ, rostind tare cuvintele, sacadat, pentru a fi bine ȋnțeles, mǎcar de data asta:
- Tot ǎla, domnule! Aceeași ȋntrebare mi-ați pus-o și ieri…
M-am apropiat sǎ vǎd titlul cǎrții atȃt de mult doritǎ de bǎrbatul de șaizeci de ani, ce-l agresase pe vȃnzǎtor douǎ zile la rȃnd cu aceeași ȋntrebare. Era o enciclopedie ilustratǎ, o carte foarte groasǎ, cu un preț, bǎnuiesc, pe mǎsurǎ. Doar atȃt am putut citi, ȋn grabǎ – Enciclopedie ilustratǎ a…
Omul ȋși dorea din tot sufletul acea carte și-i dǎdea tȃrcoale de douǎ zile, cum ar da un cȃine hǎmesit unei mǎcelǎrii…
E foame de carte, m-am gȃndit.
Mai ȋncolo, o doamnǎ scundǎ, trecutǎ de prima tinerețe, blondǎ și bine rujatǎ, se adresǎ celui pe care ȋl ținea de braț și cu care se plimba printre cǎrți, agale:
- Așa-mi place sǎ vǎd multǎ lume adunatǎ aici! Asta-nseamnǎ cǎ oamenii sunt dornici de carte.
Vocea ȋi rǎmase ȋn urmǎ, cǎci m-am ȋndepǎrtat ȋndreptȃndu-mǎ spre un stand unde avea loc o lansare de carte. Un semicerc alcǎtuit din oameni veseli, vizibil mȃndri de cel care stǎtea pe un scaun, aplecat asupra unei cǎrți și citind cȃt putea de tare… niște versuri. Era ȋmbrǎcat complet ȋn alb, pentru a se asorta copertei cǎrții pe care o dǎruia ȋn acele momente viitorimii. Citea și citea… Un domn aflat ȋn stȃnga lui aproba din cȃnd ȋn cȃnd, fie printr-un cuvȃnt – da! așa-i! – fie printr-un rȃs zgomotos:
- Vezi?! spunea el adresȃndu-se cuiva aflat ȋn fața poetului, de parcǎ ar fi vrut sǎ spunǎ “Vezi cȃt e de mare?”…
Am fǎcut ochii mari, cǎci stomacul ȋncepuse sǎ mi se rǎsuceascǎ, supǎrat. Scena era penibilǎ. Oricȃt de mare o fi fiind domnul poet, o aprobare atȃt de vulgarǎ te fǎcea sǎ crezi cǎ omul-lansator- de- poezii (din care transpirația se scurgea abundent) citea cine-știe-ce rețetǎ de cȃrnați, iar celǎlalt gustȃndu-i, spunea cu gura plinǎ “cȃt e de bun! reușit cȃrnat!”…
Nici nu terminǎ bine de citit, cǎ portofelele groase se deschiserǎ și prin aer ȋncepurǎ a flutura hȃrtii de 100 de lei. Responsabilul de stand abia fǎcea fațǎ cererii. Oamenii primeau cartea, primeau restul și primeau și cȃte un autograf poețesc. Momentul era imortalizat de douǎ-trei aparate de fotografiat, foarte interesate de ceea ce aveau ȋn fața ochiului.
Ca pȃinea caldǎ s-au vȃndut. Cei prezenți au cumpǎrat și cȃte douǎ exemplare. De teamǎ cǎ se terminǎ și cǎ nu vor mai apuca. De teamǎ cǎ vor pierde unul și… nu stricǎ unul de rezervǎ. Pentru cadou. Oricum, succes total.
- Pentru cine de data asta? ȋntrebǎ poetul, adresȃndu-se unei doamne ȋn mȃna cǎreia zǎrii un exemplar identic cu cel pe care se pregǎtea sǎ-l semneze versificatorul. Tot pentru?…
- Da, tot pentru… spuse doamna, zȃmbind dulce și uitȃndu-se fix la stiloul care alerga pe hȃrtie desenȃnd vesel litere.
Nici Eminescu nu a avut un așa succes. Nu cred cǎ i-a cerut cineva lui Nichita Stǎnescu sǎ dea același autograf, aceeași dedicație pe douǎ exemplare diferite… Mǎ uitam cu mare și multǎ mirare și mǎ gȃndeam… cum ar suna “Pentru Tanța…, cu drag… Și iar pentru Tanța… cu drag…. Și ȋncǎ o datǎ… cu drag…”?!
Ȋncet, ȋncet misterul s-a mai dezlegat. Mi-am dat seama cǎ cei prezenți se cunoșteau, ba chiar erau sosiți ȋn grup. La lansare, ȋnainte, marș! Am pierdut grupul din vedere, ȋn scurt timp. Lansarea se efectuase cu succes. Putea, la fel de bine, sǎ fie fǎcutǎ și ȋn sufrageria poetului…
Tot ȋnvȃrtindu-mǎ pe acolo, mi-am dat seama cǎ am revenit ȋn fața standului atȃt de norocos pentru poetul cel alb cu cartea cea atȃt de albǎ.
De data asta tǎcere. Pustiu. Nimeni.
Cartea, ȋn lipsa poetului și a familiei bine-voitoare, stǎtea cuminte, micǎ și albǎ ca o virginǎ neatinsǎ ȋncǎ de pǎcat.
Da, pǎcat de copaci.