O scrisoare… din vremuri pierdute

Recitind scrisoarea lui Al. Vlahuţă, pentru fiica sa Margareta (alintată Mimilica), m-am întrebat: oare în zilele noastre care ar fi cuvintele pe care un tată le-ar scrie drept sfaturi pentru fiica lui?
Şi m-am gândit că poate, prima lui grijă ar fi să îi spună cum să se protejeze de o sarcină nedorită sau ar ameninţa-o pur si simplu să nu-i vină acasă cu burta la gură. Deci societatea, lumea în care trăim, a evoluat enorm de la Vlahuţă, cel care pare atât de naiv în scrisoarea lui… Acum tatăl i-ar scrie fetei un e-mail cu sfaturi şi cu link-uri către site-urile din care să se educe singură. Nu cred ca s-ar obosi sa-i mai vorbească despre conştiinţă, ruşine, noroc sau soartă… Nici n-ar avea timp. De chef… ce sa mai vorbim?
Cel mai frumos sfat şi cel pe care eu îl apreciez cel mai mult din scrisoarea lui Vlahuţă este: „Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”…
Astăzi tinerii sunt învăţaţi cum să-şi anihileze ruşinea şi cum să-şi dezvolte tupeul, fie că se uita la televizor, fie că se duc la şcoală… Nu trebuie să le mai fie rusine ca la 12 ani să-şi întrebe parinţii cum să folosească un prezervativ şi trebuie sa aibă şi tupeul de-a-l cumpăra… Frumoase vremuri! Vremuri în care şcoala face educaţie sexuală timpurie copiilor şi vremuri în care societatea se întreabă cum de este posibil să-ţi începi activitatea sexuală de la 8 ani…
Simplu! Du-te la şcoală, află cum se iau anticoncepţionalele, cum arată organele sexuale şi la ce folosesc şi vino apoi acasă şi pune în practica ce-ai învăţat… Sau întreabă-ţi părinţii despre aceste lucruri şi taie-le orice iniţiativă de-a se amesteca în viaţa ta. Că tu eşti un copil cu personalitate şi nu înghiţi d-astea!…

Redau mai jos scrisoarea lui Vlahuţă, ca să vedeţi ce gandire primitiva avea…

Sa trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e opera de fiecare clipa.Când pierzi răbdarea împraştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi…. ATAŢIA CATI MERITĂ.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire(lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfaieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.

Aşa, Mimilică dragă, cearta-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mica, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi:”Uitaţi-vă la mine!”, Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a carei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cinizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbraţişez cu drag,

A. Vlahuţă