Daca…

Am citit pentru prima data poezia de mai jos in liceu, la ora de contabilitate.
Spre sfarsitul unei ore obisnuite, in care ne dictase o multime de informatii despre conturi debitoare si conturi creditoare, profesoara a scos din poseta o foaie de hartie si a copiat-o pe tabla, fara sa se opreasca o clipa.
Ii placea enorm poezia si ne-o impartasea si noua. Seriozitatea pe care a aratat-o cand creta alerga nebuneste, era dovada respectului ce-l avea pentru Daca…
Desi am indragit-o pe profa’ de conta’, azi nu-i mai stiu numele. Imi amintesc doar ca-l adora pe Adrian Pintea, ca se imbraca in blugi si purta bluze demodate; ca se tundea scurt; ca citea carti de filozofie, cand noi dadeam teza; ca locuia cu mama-sa; ca-i placea sa ne deschida mintile…
Erau anii ‘94…

De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea,
In jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept!

De poţi visa - şi nu-ţi faci visul astru;
De poţi gîndi - dar nu-ţi faci gîndul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratînd pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n lanţ pe prost;
Cand munca vieţii tale-i năruită
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strangi agonisita-ti toată
Grămadă, şi s-o joci pe-un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-prima dată,
Iar de-ai pierdut - nici un cuvînt măcar!
De poţi sili nerv, inimă şi vînă
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le strigă: “Sus!”

De poţi rămîne TU în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răní să nu te poată!
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o întreci gonind mereu,
Al tău va fi Pămîntul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, copilul meu!

( Rudyard Kipling - DACĂ … adica IF)