Supleantul, ultimul roman al lui Petru Popescu, editat de Editura Jurnalul- ȋn colaborare cu Editura Curtea Veche, poate purta alt titlu, mult mai potrivit – și anume Romanul- Scuzǎ. Voi explica imediat de ce.
Pe coperta IV suntem anunțați cǎ vom asista la drama romanticǎ a unui tȃnǎr scriitor. Pare interesant. Numai cǎ, singura dramǎ ȋntȃlnitǎ ȋn roman este aceea a Luminiței, fata care moare ȋn urma unui avort ilegal. Altǎ dramǎ, și mai cu seamǎ, romanticǎ, n-am fost capabilǎ sǎ ȋntrezǎresc. Poate doar faptul cǎ el (naratorul) ȋși pierde nopțile scriind despre Ceaușescu, iar ea (Zoia) ȋși petrece nopțile singurǎ, rȃvnind atingerile lui.
Pe aceeași copertǎ IV se pune urmǎtoarea ȋntrebare, ce se vrea retoricǎ: Oare aventura lor eroticǎ va deveni dragoste adevǎratǎ? Ȋntrebarea nedumerește: care aventurǎ eroticǎ? A! Cea din final, cȃnd cei doi fac, ȋn sfȃrșit, dragoste, dupǎ care el fuge mȃncȃnd pǎmȃntul?!
Revin la coperta IV – Ce va alege eroul? Compromisul sau libertatea? Adicǎ?! Domnul EROU (sǎ-l numim așa, deși n-a fost niciun moment erou…) s-a compromis din plin acceptȃnd favorurile Zoiei, ȋn schimbul osanalelor la adresa Faraonului, sau Șefului ǎl mare, adicǎ Ceaușescu. O fi vorba despre neacceptarea scrierii articolului ȋn englezǎ, pe care urma sǎ-l vadǎ Ceaușescu… ca și cum ar fi apǎrut ȋntr-un ziar american? Chiar mi-am pus ȋntrebarea de ce a ales sǎ ne aminteascǎ acest episod, devenit cheie. Sǎ fie vorba despre mȃndria lui de cetǎțean american, cǎ n-a adus osanale șefului ȋn limba adoptivǎ? (Ȋn limba romȃnǎ a fǎcut-o din plin, mǎrturisește acesta.) Care-i diferența? Sigur NICIUNA! Dar… eei, vedeți, mǎi americanilor, limba voastrǎ n-a fost prostituatǎ… deci, pe undeva, chiar este erou.
Tot pe coperta IV apar urmǎtoarele cuvinte de laudǎ: Un roman palpitant, bazat pe fapte reale, o mǎrturisire candidǎ, o superprozǎ modernǎ pe ai cǎrei eroi ȋi vom cunoaște intim și de neuitat. Roman palpitant? Singurul motiv pentru care l-am citit pȃnǎ la sfȃrșit a fost acela de a vedea dacǎ se va salva cu ceva. Am tot cǎutat ȋn el motivul publicitǎții exagerate de care are parte. Dar am cǎutat greșit: motivul nu-i in este out. (Se pot scoate bani dintr-o poveste de dragoste cu Zoia? Se!)
Superprozǎ modernǎ. Ce ușor este sǎ ȋnlocuiești, ȋn zilele noastre, lipsa esteticului cu termenul modern!
Bazat pe fapte reale. Aceasta a fost sintagma-cheie care a vȃndut romanul. Culmea este cǎ tocmai verosimilitatea este calitatea care lipsește acestui roman. Voi explica mai jos de ce consider asta:
1) la prima ȋntȃlnire a naratorului cu Zoia Ceaușescu, ȋn avionul ce ȋi aducea de la Berlin, acesta are o atitudine /ton / comportament / discurs care l-ar fi bǎgat cu siguranțǎ la pușcǎrie, dacǎ s-ar fi petrecut și ȋn realitate. Ȋi ține fetei un lung discurs despre activitatea dǎunǎtoare a lui Ceaușescu, cǎruia ȋi reproșeazǎ cǎ s-ar juca_cu viața tineretului… Și cine face aceste reproșuri? Tocmai el, un supleant, adicǎ un membru de organizație de tineret comunist, nu membru plin se explicǎ el… Dar… What’s the difference? Tot la pușcǎrie ajungea.
2) la prima lor plimbare prin parc, din nou eroul nostru ȋl criticǎ pe Ceaușescu… Zoia ȋncearcǎ sǎ-l reabiliteze pe faraon, scuzȃndu-i comportamentul prin faptul cǎ a rǎmas atȃt de tȃnǎr ȋn spirit, și tinerii sunt preocuparea lui numǎrul unu. I se confeseazǎ apoi, spunȃndu-i cǎ și-ar dori ca tatǎl ei sǎ ȋntȃlneascǎ și altfel de tineri, mai evoluați, așa ca el… Eeeei! Deci datoritǎ marilor și multelor lui calitǎți a ajuns sǎ-l proslǎveascǎ ȋn articole pe Ceaușescu. Cu singuranțǎ ducea lipsǎ de astfel de tineri!
3) scrisul ȋi pare marcat pe viațǎ de ȋntȃlnirea cu Ceaușeștii, dacǎ și acum, la bǎtrȃnețe, scrie ȋn termeni comuniști – pag. 168 Mǎ uit la orașul capitalist Caracas, superb ȋn partea Anzilor. Unii m-ar contrazice spunȃnd cǎ descrie astfel orașul pentru credibilitate. Le-aș spune cǎ mǎ ȋndoiesc. Atȃt.
Apropo de termeni/ cuvinte/ porecle – Zoia este numitǎ pe tot parcursul cǎrții, obositor de obsesiv, fiica puterii sau fiica faraonului. Asta e tot ce a contat pentru el? Se pare cǎ da, de vreme ce și publicitatea cǎrții tot pe asta s-a bazat… iar Ceaușescu e numit ba șefu’, ba faraonul… Easy.
4) dupǎ ce-și obosește ochii scriind nopți ȋn șir la portretele familiei Ceaușescu, un personaj ȋl ȋntȃmpinǎ cu urmǎtoarea replicǎ (pe care eu o consider etalon pentru ceea ce dorește Petru Popescu sǎ credem noi ȋn legǎturǎ cu scrisul lui…) Mata ești tȃnǎrul care se ȋnalțǎ fulgerǎtor, dar fǎrǎ sǎ-și vȃndǎ demnitatea?
Fǎrǎ sǎ-și vȃndǎ demnitatea?! Singura demnitate pe care și-o pǎstreazǎ pȃnǎ spre sfȃrșitul romanului e… cǎ nu devine curva Zoiei (termenul ȋi aparține; ȋn partea a șasea a romanului apare Luminița – fantasmǎ a conștiinței – care ȋi spune cǎ/ ȋi sugereazǎ cǎ a devenit curva dictatorului – adicǎ ȋși prostitueazǎ scrisul petru el…).
5) atȃt de bine a scris portretele de care vorbeam ȋnainte, ȋncȃt nici lui Ceaușescu nu-i plac… Prea sunt umflate, deși au doza perfectǎ de lingușealǎ!
6) la pag. 242 – cȃnd sunt pe punctul de a face dragoste, el se oprește pentru a ține un discurs despre cȃt de mult ȋl ȋngrijoreazǎ soarta tineretului comunist! Sǎ fie adevǎrat cǎ odatǎ ce ai scris ode pentru conducǎtorul iubit, ai pierdut definitiv simțul realitǎții?
7) la pag. 244 – ȋl numește peltic pe Ceaușescu, ȋn fața Zoiei.
Domnule Popescu, chiar vrei sǎ devii erou național?! (Cam greu.) Nu ajunge cǎ ești erou de roman ieftin?
8 ) ca sǎ se știe cǎ a ajuns ȋntre coapsele Zoiei (Zoie care la un moment dat ȋl implorǎ sǎ facǎ dragoste cu ea, dar el se ține tare!) dǎ detalii legate de niște semne din naștere pe care aceasta le-ar fi avut prin zona intimǎ… Obicei romȃnesc. Dacǎ n-a putut arǎta lumii cearșaful, ne aratǎ semnele fetei… Frumos!
9) cade ȋn dizgrație ȋn momentul refuzului scrierii acelui articol ȋn englezǎ, de care am vorbit mai devreme… Lordul Anton ȋl amenințǎ și ȋi pecetluiește soarta. Chiar el este acela care, ȋn finalul ce se vrea apoteotic (o fi așa pentru vecina mea de la 3, care așteaptǎ pensia de o sǎptǎmȃnǎ…), ȋl silește sǎ fugǎ, desculț, printre copaci și pietre.
10) ȋn finalul cǎrții declarǎ cǎ a ales sǎ fugǎ, deoarece ȋn Romȃnia nu-și putea pǎstra inocența și ignoranța. Care inocențǎ?
_____________________
Povestea de dragoste este ieftinǎ și dezamǎgitoare. Zoia este ȋndrǎgostitǎ, ba nu, Zoia vrea sǎ-l aducǎ ȋn preajma tatǎlui ei pentru a-l schimba, ba nu, Zoia ȋl vrea doar pentru sex, ba nu… CHIAR PARE CǍ NU ESTE HOTǍRÂT ȊN CE POZIȚIE SǍ O PLASEZE PE ZOIA!
Scena din final, cȃnd devine amantul Zoiei, e un moment oribil. De decǎdere maximǎ. Asta pare a ne transmite autorul. Care, gata, s-a hotǎrȃt, așa nu se mai poate! Va trebui sǎ disparǎ!
Cȃtǎ demnitate, cȃt dramatism!
De ce a fost susținut romanul acesta de Jurnalul Național, domnule Ciutacu? cǎci mi-e imposibil sǎ ȋnțeleg. 
LATER EDIT: deși nu mǎ așteptam, vǎd cǎ Ciutacu mi-a dat un rǎspuns pe blogul lui. Ȋl reproduc mai jos, cred cǎ e potrivit:
@Ellaida: n-am nici o atributiune in domeniul comercial. ma ocup exclusiv de partea editoriala. Petru e colaboratorul nostru si banuiesc ca s-a mizat pe un succes de vanzari.
(de Victor Ciutacu pe 2 November 2009 la 12:08 am)
Adicǎ eu chiar n-am fost departe de adevǎr? Nu pot sǎ cred…
O altǎ cronicǎ gǎsiți AICI.
